Florentina

Povestea Florentinei // Florentina's Story
“Totul stă în noi și în medicii, bineînțeles, la care apelăm. Dar noi suntem primele care simțim sânul, simțim cum ne este corpul și dacă corpul ne dă semne și ne spune ceva, să ne ascultăm corpul. Și vă încurajez cu mare drag să faceți ecografie până în 40 de ani. Orice suspiciune, mergeți la mamografie. După 40 de ani, mamografie o dată pe an. Experiența mea să fie un imbold pentru femei. Femeile sănătoase să rămână sănătoase.”

  • Am trecut de curând printr-o operație de mastectomie bilaterală pentru un cancer de sân, care a fost descoperit în octombrie 2023. Experiența mea a fost una fericită pentru că l-am descoperit foarte devreme. Este stadiul 1A. În august 2022 am făcut două ecografii și un RMN și nu mi-a recomandat nimeni să mă duc la mamografie, spunându-mi că sunt prea tânără la 35 de ani și că doare și că femeile după 40 de ani fac mamografii. Greșit. Lucrez în domeniul oncologic și cred că toată lumea știe… panglica roz, zilele roz, totul… La 40 de ani, după 40 de ani se face mamografia profilactic, de screening. Dar dacă orice femeie, indiferent că are 15, 20 de ani, are vreo suspiciune cum am avut eu atunci, se face mamografie. 

    Am urmat calea ecografiei, unde s-a văzut deja, apoi mamografie, puncție, toată povestea, unde s-a confirmat, evident.  Până să iasă biopsia mi s-a spus clar că voi face mastectomie. Practic se scoate tot sânul cu probleme. A trebuit, în cazul meu, să se ia și mai mult, și din piele un pic.

    Am considerat că nu e cazul să mă stresez atât de rău. Lucrând în domeniu, exact pe cancerul de sân pe care îl am - hormon pozitiv HER2 negativ, tip mucinos… pe mine m-a ajutat să devin mai obiectivă și să mă văd pe mine ca un pacient, pentru că sunt obișnuită să vorbesc cu medicii oncologi despre pacienți. Și atunci m-am deconectat. I-am lăsat pe ei să facă toată treaba, să nu mă mai duc în știință, să caut… nu. M-am văzut ca un pacient. Am stat cât am putut de relaxată. Nu a fost ușor. Am avut multe momente în care eram căzută, chiar și când m-am dus pe la medici, la început, în timpul operației… Toți mi-au spus că trebuie să fim optimiste și să avem un mindset ok, bun, să fim cumva pe drumul acesta anevoios, mai ales pentru cele care au de făcut și radio, chimio... Eu nu am avut de făcut aceste terapii și, spre fericirea mea, este cel mai blând tip de cancer. A fost greu în perioada de o lună, o lună jumate din momentul în care am făcut prima eco și știam… până la operație, am mers la doctor de două ori pe săptămână - media, inclusiv… partea de recoltare ovocite. 

    Am acum 37 de ani. Tratamentul îl voi face pentru doi ani, cu toate că standard este pentru cinci ani, dar după doi ani, chiar dacă sunt indusă la menopauză acum, voi stopa tratamentul, este safe și o să pot să fac și un bebe, sper doi. Nu m-aș axa foarte mult pe greutățile fizice de după operație, pentru că eu am fost foarte fericită că s-a întâmplat repede, fiind repede descoperită. Am scos ambii sâni, reconstrucție 2 în 1 și odată ce am terminat și cu pansamentele schimbate, duș făcut doar de la mijloc în jos… am putut să mă bucur mai mult de lucrurile din jurul meu, de prieteni, de… m-am relaxat, cu alte cuvinte. 

    Perioada a avut ups and downs, cu siguranță. Dar cu încredere, cu credință, cu pace și optimism am trecut peste. Sunt la aproape 6 luni, 5 luni jumate postoperator și pot să spun că mi-a schimbat viața acest diagnostic. 


    Așa că acum sunt într-un stadiu în care sunt în retreat eu cu mine. Este cazul să fac niște schimbări majore, pentru că stresul este unul din cei mai mari factori. Pentru că în cazul meu, cred că stresul a fost unul din factorii principali și problemele pe care le-am avut de-a lungul vieții și au fost niște challenge-uri, să le zicem, și n-au fost ușoare. 

    În cazul meu, BRC-ul a fost negativ. Nu am în familie paciente sau cazuri de cancer de sân și epigenetica ne spune că factorii externi și ce gândim, inclusiv stresul, ne afectează la nivel genetic. Asta înseamnă că putem să avem niște gene care sunt latente. Dacă le activăm, pot să apară boli. Suntem aliniați între corp, minte și suflet. Odată ce oricare dintre ele este dezechilibrată, se va simți, se va cunoaște. Și atunci epigenetica este această știință care a dovedit că prin gânduri pozitive, ce mâncăm, cum dormim, mișcare, dezechilibrele psiho-emoționale, toate lucrurile astea se somatizează în corp, la nivel de celulă și la nivel de ADN. Și aici este o poveste întreagă, plină de lucruri faine pe care le putem face.

    Mi-aș dori din tot sufletul ca oamenii să știe acest lucru și cred că este un domeniu de viitor, prin care putem să prevenim foarte multe boli, de la cancer la diabet, la foarte, foarte multe lucruri. 

    Cred că nimic nu e întâmplător. Cred că avem de învățat niște lecții. Se poate să le învățăm într-un mod mai ușor, dar câteodată le învățăm the hard way. Poate că este o legătură, știu eu, doar Cel de Sus știe cel mai bine. Dar cert este că m-am stresat foarte mult și pe la serviciu și când m-am apucat, acum un an de zile, aproape, de lucrat pe cancer de sân, acest subtip pe care îl am, m-a surprins și m-a durut sufletul văzând multe cazuri de femei care ajung în stadiul 3,4… deja e urât, adică în stadiul 3 femeile văd pe piele că iese tumora pe afară. Deci se poate, se poate preveni. Revin cu gândul ăsta. Dar faptul că eu am depus foarte mult suflet, energie… Am avut niște momente grele din punct de vedere al sănătății și undeva în luna august, septembrie, erau pe cu totul alt plan, nu aveau legătură cu cancerul, dar tot a fost un pic challenging… 

    Dar da, cine știe… ce gândim, aia atragem. Așa că poate a fost, a fost ceva acolo. Mediul în care lucrez - sunt farmacistă și lucrând cu pacienții, în ultimii 5 ani, lucrând cu pacienți oncologic…au avut o influență, cu siguranță. Aș spune că în cazul meu, nu știu, hai să zicem 40 50 la sută, dacă nu mai mult.. dar să nu mân pe Dumnezeu, a fost acest… această raportare a mea la lucrurile din jurul meu într-un mod prea empatic, prea dureros, să zic, trist pentru sufletul meu. 

    Acum, în schimb, mă simt mult mai detașată și îmi doresc din tot sufletul ca primul lucru pe care am vrut să-l fac, începând, în domeniul cancerului de sân… awareness. Awareness. Trebuie să știm despre lucrurile astea, trebuie să învățăm, trebuie să fim atente cu noi și cu oamenii din jurul nostru, cu familia noastră, cu copiii, cu fetițele care, Doamne ferește! - sunt și cazuri de fete adolescente destul de tinere și este păcat.

    Totul stă în noi și în medicii, bineînțeles, la care apelăm. Dar noi suntem primele care simțim sânul, simțim cum ne este corpul și dacă corpul ne dă semne și ne spune ceva, să ne ascultăm corpul. Și vă încurajez cu mare drag să faceți ecografie până în 40 de ani. Orice suspiciune, mergeți la mamografie. După 40 de ani, mamografie o dată pe an. Experiența mea să fie un imbold pentru femei. Femeile sănătoase să rămână sănătoase.

“Everything lies within us and, of course, with the doctors we consult. But we are the first to feel our breasts, to feel how our body is, and if our body gives us signs and tells us something, we should listen to our body. And I warmly encourage you to have an ultrasound before the age of 40. Any suspicion, go for a mammogram. After 40, get a mammogram once a year. Let my experience be an encouragement for women. Healthy women should stay healthy.”

  • I recently underwent a bilateral mastectomy for breast cancer, which was discovered in October 2023. My experience was a positive one because I detected it very early—stage 1A. In August 2022, I had two ultrasounds and an MRI, but no one recommended that I get a mammogram, telling me I was too young at 35, that it hurts, and that women over 40 get mammograms. Wrong. I work in the oncology field, and I believe everyone knows about the pink ribbon, pink days, everything… At 40 and beyond, mammograms are done as a preventive screening. But if any woman, no matter her age—15, 20 years old—has any suspicion, as I did then, a mammogram should be done.

    I first had an ultrasound, where it was already visible, then a mammogram, then biopsy, the whole story, where it was confirmed, of course. Even before the biopsy results came back, I was clearly told I would need a mastectomy. Basically, the entire affected breast would be removed. In my case, they had to remove even more, including some skin.

    I decided that there was no need to stress too much. Working in the field, especially on the very type of breast cancer I have—hormone-positive HER2-negative, mucinous type—helped me become more objective and see myself as a patient, as I’m used to talking with oncologists about patients. So, I disconnected. I let them do their job and didn’t delve into the science of it or research… no. I started to see myself as a patient. I stayed as relaxed as I could. It wasn’t easy. I had many moments when I was down, even when I was going to the doctor, in the beginning, then during the surgery… Everyone told me that we need to stay optimistic and have a positive mindset, to somehow stay on this difficult path, especially for those who need to undergo radiation, chemo… Luckily for me, I didn’t need those therapies, and to my happiness, I have the mildest type of cancer. It was tough during the month, month and a half from when I had the first ultrasound and knew… until the surgery, I went to the doctor twice a week—on average, including… the egg retrieval process.

    I’m 37 years old now. I will undergo treatment for two years, although the standard is five years, but after two years, even though I’m currently induced into menopause, I will stop the treatment. It’s safe, and I will be able to have a baby, hopefully two. I wouldn’t focus too much on the physical challenges after the surgery because I was very happy that everything happened quickly, as it was detected early. I had both breasts removed, with 2-in-1 reconstruction, and once I finished with the bandage changes, only showering from the waist down… I was able to enjoy the things around me more, my friends… I relaxed, in other words.

    The period had its ups and downs, for sure. But with confidence, faith, peace, and optimism, I got through it. I’m now almost six months, five and a half months post-op, and I can say that this diagnosis has changed my life.

    So now, I’m at a stage where I’m in a retreat with myself. It’s time to make some major changes because stress is one of the biggest factors. In my case, I believe stress was one of the main factors, along with the problems I’ve faced throughout my life, which were challenging, to say the least. In my case, the BRCA test was negative. I don’t have a family history of breast cancer, and epigenetics tells us that external factors and what we think, including stress, affect us on a genetic level. This means we can have genes that are latent, but if we activate them, diseases can appear. We are aligned between body, mind, and soul. Once any of them is out of balance, it will be felt, it will be known. And so, epigenetics is this science that has proven that through positive thoughts, what we eat, how we sleep, movement, psycho-emotional imbalances—these things manifest in the body, at the cellular level and in the DNA. And there’s a whole story here, full of great things we can do.

    I sincerely wish that people knew this, and I believe it’s a field of the future, through which we can prevent many diseases, from cancer to diabetes, and so many other things.

    I believe nothing happens by chance. I believe we have lessons to learn. We can learn them in an easier way, but sometimes we learn them the hard way. Maybe there’s a connection, who knows… only the One Above knows best. But the truth is that I was very stressed at work, and when I started working on breast cancer, almost a year ago, on exactly this subtype that I now have, it surprised and pained me deeply to see so many cases of women reaching stages 3, 4… when it’s already bad, I mean, in stage 3, women can see the tumor coming out through the skin. So it’s possible, it can be prevented. I keep coming back to this thought. But the fact that I put so much heart and energy into it… I had some tough moments health-wise, and around August, September… they were of a completely different type, unrelated to cancer, but it was still a bit challenging…

    But yes, who knows… what we think, we attract. So maybe there was something there. The environment I work in—I’m a pharmacist, and working with patients, in the last 5 years, working with oncology patients… it certainly had an influence. I would say that in my case, I don’t know, let’s say 40-50 percent, if not more… but not to take God’s name in vain, it was this… this way of relating to things around me in a too empathetic, too painful way, let’s say, sad for my soul.

    Now, I feel much more detached, and I sincerely wish that… the first thing I wanted to do, in the field of breast cancer… is bring awareness. Awareness. We need to know about these things, we need to learn, we need to be careful with ourselves and the people around us, with our families, with our children, with our little girls who, God forbid!—there are cases of quite young teenage girls, and it’s a shame.

    Everything lies within us and, of course, with the doctors we consult. But we are the first to feel our breasts, to feel how our body is, and if our body gives us signs and tells us something, we should listen to our body. And I warmly encourage you to have an ultrasound before the age of 40. Any suspicion, go for a mammogram. After 40, get a mammogram once a year. Let my experience be an encouragement for women. Healthy women should stay healthy.